Meteorologii au extins, luni dimineață, avertizarea Cod galben de ceață în alte trei județe: Cluj, Sălaj și Bistrița-Năsăud. Anterior, ANM a emis avertizări pentru 17 județe din țară.
Meteorologii au emis, luni dimineața, o nouă avertizare Cod galben de ceață, care vizează localitățile Gherla, Apahida, Cășeiu, Bonțida, Iclod, Jucu, Mica, Mintiu Gherlii, Dej, Sic, Cuzdrioara, Fizeșu Gherlii, Câțcău, Vad din județul Cluj, Surduc, Gâlgău, Ileanda, Letca, Băbeni, Rus, Lozna din județul Sălaj și Beclean, Braniștea, Petru Rareș, Uriu, Ciceu – Mihăiești din județul Bistrița-Năsăud.
Specialiștii avertizează că în aceste zone se va semnala ceață care determină scăderea vizibilității local sub 200 de metri, iar izolat sub 50 de metri.
Anterior, avertizări similare au fost emise pentru mai multe localități din județul Harghita, zonele joase ale județelor Bacău, Neamț, Vrancea, județele Botoșani, Galați, Iași, Vaslui, Constanța, Tulcea, Brăila, Ialomița, Buzău, Prahova, Călărași, Giurgiu și Ilfov.
Avertizările sunt valabile până la ora 10.00, dar cea care vizează județele Bacău, Botoșani, Galați, Neamț, Vrancea, Iași și Vaslui este în vigoare până la ora 12.00.